Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep, echipă aflată pe primul loc în Turcia, va avea o misiune dificilă în runda următoare din campionat, contra Sivasspor.
Antrenorul român va fi în tribune la meciul contra Sivasspor. Șumudică este suspendat pentru următorul meci, după ce a încasat patru cartonașe galbene. Totodată, el ar putea avea șase jucători indisponibili pentru duelul din etapa viitoare, printre fotbaliști numărându-se și Alin Toșca și Alexandru Maxim.
Toșca și Junior Morais sunt suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, în timp ce alți patru jucători sunt accidentați: Dicko, Kana Biyik, Andre Sousa și Alex Maxim.
„Din păcate, suntem cam decimați pentru etapa viitoare, când n-avem 3-4 jucători de bază, dar o să intre Mirallas, îmi vor mai intra din jucători și sper ca și acolo să facem o figură frumoasă”, a declarat Marius Șumudică la Digisport marți, după victoria cu Ankaragucu, care l-a adus pe primul loc în Super Lig.
Gaziantep a reușit să strângă 31 de puncte și este lider în Turcia, fiind la egalitate cu Beșiktaș, care are un meci în minus. Sivasspor, următoarea adversară din campionat, are 19 puncte și ocupă locul 13.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, afirmă că tehnicianul român de la Gaziantep este tipul de antrenor cerebral, care nu lasă nimic la voia întâmplării.
Marius Șumudică (49 de ani) a fost desemnat cel mai bun tehnician al anului 2020 în Turcia de către publicația locală „Futbol Arena”.
Cu fostul rapidist pe banca tehnică, Gaziantep a pierdut un singur meci în acest sezon, cel cu Galatasaray din prima etapă, scor 0-3.
„Universitatea Craiova are antrenor. E Corneliu Papură și trebuie lăsat să vedem ce face. Nu știu dacă e antrenor cu care să ia Mihai Rotaru titlul, timpul și rezultatele vor decide. Sunt doar câțiva antrenori care ar putea garanta succesul.
Șumudică? Nu îl văd la Craiova acum. E din altă categorie. A Luceștilor, a lui Cosmin Olăroiu, a lui Reghecampf. E antrenor de top. Se vor bate cluburile mari din Turcia pe el”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Prosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER